Acasa Parlamentare 2016 Nicușor Dan: USR discută cu cinci-șase actuali miniștri în vederea înscrierii pe liste la parlamentare

Nicușor Dan: USR discută cu cinci-șase actuali miniștri în vederea înscrierii pe liste la parlamentare

4 min read
0
0
25

Președintele Uniunii Salvați România, Nicușor Dan, a declarat, marți, că USR discută cu cinci-șase actuali miniștri în vederea unei posibile participări pe listele formațiunii pentru alegerile parlamentare, precizând că nu poate dezvălui numele acestora până nu va fi luată o decizie.

„Avem niște discuții și niște propuneri pe care le-am făcut și la care așteptăm răspuns. (…) Nu pot să vă spun cu cine discutăm și cu cine nu discutăm pentru că nu e corect față de ei, dar ceea ce am spus și ceea ce mențin este că mulți dintre miniștri sunt ceea ce așteptăm noi la profilul de oameni pe care îi așteptăm la USR”, a precizat Nicușor Dan, într-o conferință de presă.

Întrebat cu câți dintre actualii miniștri au fost inițiate astfel de discuții, el a arătat că este vorba despre ”cinci-șase”.

„E foarte greu să anticipez, dar sunt câteva nume de oameni pe care îi dorim, cu care discutăm și care considerăm că se regăsesc în profilul USR. (…) La o conferință de presă, în urmă cu o lună sau două, am nominalizat trei persoane care se încadrează în tipul de oameni care spuneam noi că se potrivesc cu ceea ce așteptăm noi la USR. I-am nominalizat pe Vlad Voiculescu, pe domnul Ghinea și pe Dacian Cioloș. Mențin chestiunea aceasta. Cu cine vorbim, asta evident că nu o să vă spun. Cred că nu e corect față de cei cu care vorbim”, a declarat Nicușor Dan.

El a menționat că spre sfârșitul lunii vor fi prezentate rezultatele unui sondaj pe care îl realizează USR. Nicușor Dan a apreciat că sondajele prezentate acum în mass-media sunt realiste în ceea ce privește USR, care e cotat la 5%. Acesta a estimat că în aceste condiții obiectivul de 10% pentru alegerile parlamentare este unul realist.

Nicușor Dan a mai precizat că USR nu va fi interesat să negocieze cu alte partide care vor participa la guvernare, ci exclusiv cu premierul desemnat pe tema programului de guvernare, optând pentru o „mandatare a unui guvern de pe poziții principiale”.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Parlamentare 2016

Lasă un răspuns

Check Also

Romsilva a cumpărat uniforme de serviciu de peste 1,4 milioane de lei pentru Direcţia Silvică Prahova

Regia Naţională a Pădurilor (Romsilva) a achiziţionat uniforme de serviciu în valoare de 1…