Acasa Eveniment O ambulanţă SAJ Prahova, aflată la sediu, a luat foc

O ambulanţă SAJ Prahova, aflată la sediu, a luat foc

2 min read
0
0
66

O autospecială a Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Prahova a fost cuprinsă, marţi, de un incendiu în urma căruia întreaga aparatură din dotare a fost distrusă, conducerea instituţiei dispunând o anchetă internă.
Potrivit datelor comunicate de purtătorul de cuvânt al SAJ Prahova, George Duţă, ambulanţa de tip B2 (cu asistent medical şi ambulanţier), fabricată în 2007, se afla la sediul central din Ploieşti al instituţiei şi nu era în misiune la acel moment.
„La ora 13,52, în incinta sediului central din Ploieşti a avut loc un incendiu în interiorul celulei sanitare a unei ambulanţe aparţinând SAJ Prahova. (…) Până la sosirea echipajelor ISU Prahova, angajaţii SAJ Prahova au participat la localizarea şi stingerea incendiului. În urma incediului nu s-au înregistrat victime, dar celula sanitară, aparatura medicală din dotare au fost avariate în totalitate”, precizează sursa citată.
Posibila cauză a incediului este un scurtcircuit la instalaţia electrică a autospeciale, precizează reprezentantul SAJ.
Pentru stabilirea exactă a cauzelor incendiului, conducerea instituţiei a deschis o anchetă internă.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anchetă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în cazul avionului aterizat forţat pe un câmp

O anchetă a fost deschisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în cazul avionu…