Acasa Eveniment Percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova la firme care produceau şi distribuiau către spitale dezinfectanţi necorespunzători

Percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova la firme care produceau şi distribuiau către spitale dezinfectanţi necorespunzători

2 min read
0
0
23

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează marţi cinci percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova, la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale ce produc, importă şi comercializează produse biocide.
„Acţiunea se desfăşoară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, zădărnicirea combaterii bolilor şi comercializarea de produse alterate”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis marţi.
Din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2018, ar fi fost fabricate şi comercializate către diverse unităţi spitaliceşti de pe teritoriul naţional produse biocide utilizate la dezinfecţia suprafeţelor, care nu îndeplineau standardele de performanţă în distrugerea bacteriilor.
Echipele participante la operaţiune sunt constituite din poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, Institutului Naţional de Criminalistică şi Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anomalie pe sistematizare la intersecția strazilor Mircea cel Bătrân cu Armași

În urma mai multor sesizări, pe parte de sistematizare, din partea cetățenilor din zona Mi…