Acasa Justiție Percheziţii într-un dosar de falsificare de bancnote

Percheziţii într-un dosar de falsificare de bancnote

5 min read
0
0
89

Aparatură folosită pentru falsificarea de bancnote, aproape 450.000 de euro susceptibili a fi falşi şi peste 1 kilogram de droguri au fost ridicate de poliţiştii braşoveni de combatere a crimei organizate, în urma a 28 de percheziţii desfăşurate miercuri.

Conform unui comunicat remis de IGPR, sub coordonarea procurorilor DIICOT au fost efectuate 28 de percheziţii în Braşov, Craiova, Ploieşti şi Alba, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind constituirea unui grup infracţional organizat, falsificare de monede, punerea în circulaţie de valori falsificate, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori şi trafic de droguri de risc şi de mare risc.
În urma percheziţiilor au fost conduse la audieri 21 de persoane şi a fost identificată aparatura folosită în activităţile de falsificare (imprimante, scanere, calculatoare, cerneluri speciale), documente de identitate ce par a fi contrafăcute, suma de 445.770 de euro, formată din bancnote de diferite cupiuri, susceptibile a fi falsificate, aproximativ 1.250 de grame de cannabis, 10 grame de cocaină, precum şi 11.670 de euro, 800 de dolari şi 42.780 de lei.
„În fapt, în cursul lunii iulie 2020, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în judeţul Braşov, s-ar fi constituit o grupare infracţională organizată, ai căror membri ar fi implicaţi în falsificarea de monedă străină, respectiv euro, de diferite cupiuri. În urma colaborării cu Europol, s-a stabilit că falsurile produse de membrii acestei grupări au fost semnalate pe teritoriul a 10 state din cadrul Uniunii Europene”, a precizat sursa citată.
În perioada 25 – 31 ianuarie 2021, membrii grupării ar fi intenţionat să pună în circulaţie 50.000 de euro, compusă din bancnote din cupiura de 50 de euro falsificate, susţin anchetatorii.
Conform acestora, din investigaţii a reieşit faptul că o parte a membrilor grupării ar fi întrevăzut o oportunitate şi din contrafacerea de bancnote emise de statul român, respectiv bancnote din cupiura de 100 de lei, „sens în care ar fi efectuat mai multe activităţi în vederea obţinerii unei calităţi a bancnotei cât mai apropiată de original”.
Un alt palier abordat de grupare ar fi fost reprezentat de implicarea în activităţi de trafic de droguri de risc şi de mare risc, sens în care ar fi oferit/vândut droguri de risc şi de mare risc (cannabis şi cocaină) mai multor persoane.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov au fost sprijiniţi în activităţi de colegi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, şi din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Craiova, Ploieşti, Alba Iulia şi Bucureşti, cu sprijinul jandarmilor din cadrul G.M.J. Burebista Braşov.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, a menţionat sursa citată.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Percheziții și în Prahova. CERCETAȚI PENTRU ÎNȘELĂCIUNE, EVAZIUNE FISCALĂ ȘI SPĂLARE A BANILOR

În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mur…