Acasa Sport Petrolul a încheiat cu o înfrângere stagiul de pregătire din Antalya: scor 1-2 cu Pogon Szczecin

Petrolul a încheiat cu o înfrângere stagiul de pregătire din Antalya: scor 1-2 cu Pogon Szczecin

7 min read
0
0
87

Formaţia Petrolul Ploieşti a încheiat stagiul din Antalya cu o înfrângere, prima din acest an, suferită în faţa ocupantei poziţiei a patra din prima ligă poloneză, Pogon Szczecin, vineri, scor 1-2.

Vreme de aproape o oră, elevii lui Nicolae Constantin s-au aflat la conducere pe tabela de marcaj în partida disputată pe terenul secundar al „Gloria Sport Arena” din Belek. Pogon, o formaţie clasată pe locul patru în ierarhia la zi a primului eşalon polonez, a avut printre titulari doi internaţionali, pe mijlocaşul Kamil Grosicki, ce tocmai a evoluat cu naţionala „leşilor” la Cupa Mondială, şi pe atacantul sloven Luka Zahovic.

Petroliştii au început mai bine şi au deschis scorul după un sfert de oră, când Budescu a bătut un corner de pe stânga, portarul croat Dante Stipica a scăpat mingea şi, pe fază, Mathaus (16) a înscris aproape de pe linia porţii: 1-0. Apoi, Pogon a preluat iniţiativa, a pasat mai mult şi a dominat teritorial, dar, chiar şi aşa, „galben-albaştrii” puteau majora diferenţa, la şutul de la distanţă al lui Bratu (24), deturnat în corner, de sub transversală, de către Stipica. Pe final de repriză, Pogon a presat tot mai mult, însă Leitner a avut câteva intervenţii excelente, menţinându-şi echipa în avantaj.

Egalarea a venit după jumătatea părţii secunde, polonezii marcând dintr-o lovitură de pedeapsă, transformată de către Kowalczyk (68): 1-1. Peste doar patru minute, suedezul Pontus Almqvist a pus-o pe Pogon la conducere, marcând cu un şut plasat, de la 14-15 metri, lateral dreapta, la colţul lung: 1-2.

Acesta avea să fie şi scorul final, care a consfinţit, astfel, primul eşec al Petrolului, după victoriile cu Torun Tavuz (3-2) şi Lechia Gdansk (2-0).

Iată și jucătorii pe care staff-ul tehnic al „găzarilor” i-a folosit în duelul cu Pogon:

Leitner – Achim, Meijers (cpt), Mathaus – Doua, Purtic, Seto, Velisar – Bratu, Budescu, Grozav. Din minutul 46 au intrat Vâlceanu, Tucaliuc, Moldoveanu și Dumitriu, iar pe parcursul părții secunde au mai fost introduși Olaru, Borța (ambii în minutul 61), Pashov, Bucur (ambii în minutul 79), Alesio Tudor (minutul 84).

La noapte, FC Petrolul va reveni acasă, iar de luni va demara pregătirile pentru startul oficial din 2023. Primul meci al Petrolului, în Superliga, din acest an este programat sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 17.00, în deplasare, cu CS Mioveni.

Pe lângă Robert Moldoveanu, FC Petrolul va propune încă trei noutăți pentru stagiunea de primăvară din Superliga. Astfel, mijlocașul sârb Stefan Purtic, fundașul dreapta ivorian Seniko Romeo Doua și fundașul central Cosmin Achim urmează să devină, oficial, jucătorii echipe noastre, sperându-se ca formalitățile legate de legitimarea celor trei să fie finalizate pe parcursul săptămânii viitoare, până la ora primului joc oficial din 2023.

De vineri, la casa de bilete a stadionului vor fi disponibile abonamentele valabile pentru meciurile ce au mai rămas de disputat până la finalul acestui sezon. Casa de bilete a stadionului, ce va fi deschisă după următorul program:
Vineri, 13 ianuarie – între orele 14.00 – 19.00
Luni, 16 ianuarie – între orele 14.00 – 19.00
Miercuri, 18 ianuarie – între orele 14.00 – 19.00
Vineri, 20 ianuarie – între orele 14.00 – 19.00
Prețurile abonamentelor vor fi următoarele:
• Peluze – 70 lei
• Tribuna 2  230 lei
• Tribuna 1  300 lei
• Tribuna 0  330 lei
• Loc Loja VIP  2000 lei
Prețuri pentru PENSIONARI/ELEVI/STUDENȚI
• Peluza 1, Sector 100  50 lei
• Peluza 2, Sector 300  50 lei
• Tribuna 2, Sector 212  150 lei
Abonamentele asigură accesul la toate partidele organizate de către FC Petrolul Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”, în sezonul regular, în faza play-off/play-out a Superligii și pentru eventualele jocuri de baraj.
 Pentru procurarea abonamentelor este necesară prezentarea actului de identitate și, acolo unde este cazul, a unui document care să certifice calitatea de pensionar/elev/student (cupon de pensie; carnet de elev/student). Abonamentele pentru pensionari/elevi/studenţi vor fi emise în limita unui singur abonament.
Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Înnoirea parcului auto și dezvoltarea infrastructurii, printre principalele obiective ale directorului adjunct al TCE Ploiești, Raul Petrescu

După cum știți, Raul Petrescu ocupă postul de director adjunct al Societății Transport Căl…