Acasa Sport Ploieștenii Eric Moldoveanu și Bogdan Niculaie, selecționați în lotul național de cadeți la handbal

Ploieștenii Eric Moldoveanu și Bogdan Niculaie, selecționați în lotul național de cadeți la handbal

3 min read
0
1
358

Ploieștenii Eric Moldoveanu (foto dreapta) și Bogdan Niculaie (foto stânga), handbaliști formați la CSM Ploiești, în prezent juniori II ai Clubului Sportiv Universitar din Suceava, echipă proaspăt campioană națională, au fost selecționați în lotul de cadeți al României! De asemenea, la lot a fost convocat și Eduard Gheorghe de la CSS PLOIEȘTI.

În perioada 30 iunie – 7 iulie, lotul național de cadeți 2004-2005 se află într-un stagiu de pregătire centralizată la Timișoara, urmând ca pe 8 și 9 iulie să susțină două partide amicale la Bratislava, cu reprezentativa Slovaciei.

Eric Moldoveanu a declarat pentru stirileproprahova.ro: „Orice convocare la lotul național este o mândrie pentru mine, o şansă în viaţă. Merg să reprezint România, staff-ul tehnic şi suporterii Clubului Sportiv Universitar din Suceava. Nu reprezintă o presiune pentru mine, ci o onoare în plus. Handbalul e un joc de echipă, este și meritul colegilor mei că am ajuns aici, dar și al suporterilor care m-au susținut meci de meci. Totodată, mulțumesc domnilor antrenori Vasile Boca și Ioan Tcaciuc care au avut încredere în mine, m-au susținut și astfel am ajuns la acest nivel!”

Succes, Eric! Succes Bobo! Succes Campionilor!

Componența lotului:

Nr.

crt.

Numele si prenumele CALITATE

 

CLUB PROVENIENTA
1 PODOVEI DRAGOȘ sportiv CSU SUCEAVA
2 CIORTEA RĂZVAN sportiv LT Liviu Rebreanu TURDA
3 COZMACIUC ALIN sportiv SCM POLI TIMISOARA
4 ARMANU STEFAN sportiv CSU SUCEAVA
5 MAILAT ANDREI sportiv CSS SIGHIȘOARA
6 VOICA BOGDAN sportiv CSM BUCURESTI
7 RADUCANU ROBERT sportiv CSM BUCURESTI
8 ZARITCHI CATALIN sportiv CSU SUCEAVA
9 NICULAE BOGDAN sportiv CSU SUCEAVA
10 MURARU FILIP sportiv CSS DINAMO BRAȘOV
11 GOLEA ALEXANDRU sportiv CSM FOCSANI 2007
12 RADU CODRIN sportiv CSU SUCEAVA
13 GRIGORE SORIN sportiv         CSU SUCEAVA
14 STEFAN GEORGE THEO sportiv HCDS CONSTANTA
15 GHEORGHE EDUARD sportiv CSS PLOIEȘTI
16 OANCEA BOGDAN sportiv CSM BUCUREȘTI
17 FOCSANEANU ALEX sportiv CSU SUCEAVA
18 MOLDOVEANU ERIK sportiv CSU SUCEAVA
19 HORVATH ATILLA Antrenor principal SCM POLI TIMISOARA
20 SIPOS LORAND Antrenor secund CSS ODORHEIU SECUIESC
21 CLONOVSZKI CLAUDIU Antrenor portari AH MINAUR BAIA MARE
22 LEPA ALEXANDRU Kineto
23 FLOREA GABRIEL Antrenor federal
Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Colecția Ionescu-Quintus expusă la Teatrul „Toma Caragiu”

Un număr 20 de opere de artă semnate de marii maeștri ai artei românești, parte a colecție…