Acasa Eveniment Polițistul care l-a înfruntat pe deputatul-cocalar i-a făcut și plângere penală

Polițistul care l-a înfruntat pe deputatul-cocalar i-a făcut și plângere penală

4 min read
0
0
306

Comportamentul de cocalar al deputatului Ilie-Răzvan Rotaru (PSD), pe 31 decembrie 2019, în Aeroportul Suceava a fost pus în evidență de caracterul și intransigența unui polițist care a pus legea pe primul loc. El se numește Cristian Tuduruţă.

Imaginile difuzate pe Facebook de preşedintele executiv al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România (SNPR), Bogdan Bănică, l-au adus în prim-plan pe un polițist care nu a cedat nici la „propunerile prietenești”, nici la amenințările deputatului PSD.

Conform ziarului „Adevărul”, este vorba despre Cristian Tuduruță. Acesta se prezintă pe Facebook astfel: „I am who I am…” („Sunt cine sunt…”). Locul său de muncă, așa cum el însuși scrie: Poliția Transporturi Aeriene la Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava. Adică exact acolo unde a avut incidentul cu deputatul Rotaru.

Cristian Tuduruță trăieşte în orașul Suceava.

Liderul sindical Bogdan Bănică a scris pe Facebook că, pe 31 decembrie, deputatul Ilie-Răzvan Rotaru a venit la Aeroportul „Ştefan cel Mare”din Suceava, unde a oprit maşina în mod neregulamentar. Poliţistul Cristian Tuduruță l-a văzut şi i-a cerut să-şi mute autoturismul. Şoferul a sărit ca fript şi, în loc să respecte indicaţiile, s-ar fi lăudat că este parlamentar, după care l-ar fi ameninţat pe poliţist: „Ajung eu la Bucureşti şi te dezbrac în curul gol, am eu grijă de tine”.

O parte a discuţiei dintre cei doi a fost filmată, iar înregistarea a fost publicată de Bogdan Bănică pe Facebook.

Cel care a filmat n-a reuşit să surprindă şi momentul în care parlamentarul l-ar fi ameninţat pe poliţist. Bănică susţine însă că fapta poate fi dovedită cu martori.

VIDEO: Incidentul din Aeroportul Suceava

Deputatul Rotaru respinge acuzațiile că l-ar fi înjurat și amenințat pe polițistul din Suceava. Într-o declarație pentru publicația locală „Monitorul de Botoșani”, PSD-istul susține că i-a arătat polițistului ecusonul de la Parlament pentru că nu avea actele la el.

„Nici vorbă de amenințări!”, a spus parlamentarul, care a negat că ar fi existat vreun incident. El susține că nu știe să fi fost întocmit vreun proces-verbal de sancționare, dar dacă va exista un astfel de document, e gata să-l conteste, iar pe polițist să-l dea în judecată.

Poliţistul a depus acum plângere penală pentru ultraj împotriva deputatului. De asemenea, acesta s-a ales cu permisul de conducere suspendat, dar şi cu o amendă.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

700 de posturi scoase la concurs, din sursă externă, în vederea încadrării ca poliţist de penitenciare

Vă informăm că 41 de unităţi subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor scot l…