Acasa Diverse Premiile Oscar 2018. Povestea celebrei statuete

Premiile Oscar 2018. Povestea celebrei statuete

2 min read
0
0
52

Celebra statuetă Oscar a fost înmânată până acum în 2.947 de exemplare. A fost concepută de un director de creaţie de la studiourile MGM, care şi-a imaginat un cavaler care stă pe o rolă de film şi ţine o sabie.

Dar cum şi-a primit porecla premiul Academiei Americane de Film? Cea mai vehiculată legendă spune că bibliotecara Academiei, Margaret Herrick, a remarcat că statueta seamănă cu unchiul ei, Oscar. Numele a fost adoptat „oficial” de Academie în anul 1939.

În cei 88 de ani de când se decernează Premiile Academiei, un singur om numit Oscar în buletin a câştigat două premii…cu acelaşi nume: compozitorul Oscar Hammersmith.

Dacă vor să-şi vândă premiul, câştigătorii sau moştenitorii lor trebuie întâi să-l returneze Academiei Americane, care poate răscumpăra trofeul pentru un dolar, potrivit unei reguli din 1951. În urmă cu patru ani, 15 statuete, oferite înainte de anul 1950, au fost scoase la licitaţie şi vândute cu peste 3 milioane de dolari. Dintre acestea, Oscarul primit de Orson Welles pentru „Citizen Kane”, a fost vândut cu 860.000 de dolari.

Pentru că nu este cunoscut numărul exact de trofee oferite în fiecare an, statuetele în plus rămân în seiful Academiei. Acestea sunt oferite la următoarea gală a Premiilor Oscar.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Diverse

Lasă un răspuns

Check Also

Asociația Prahova în Acțiune a prezentat lotul de copii al secției patinaj viteză din cadrul Clubului Sportiv Petrolul Ploiești

Asociația Prahova în Acțiune a organizat, în data de 9 decembrie, la AFI PALACE Ploiești, …