Politică Primăria Ploiești a ratat depunerea de proiecte finanțate din PNRR By Redactia Posted on 12/04/2022 1 min read 0 0 94 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Primăria Ploiești a ratat depunerea proiectelor pentru finanțare prin PNRR, transmite Ziarul Incomod, iar primarul Andrei Volosevici dă vina pe un viceprimar. Consilierii locali PNL au anunțat că Ploieștiul a ratat depunerea proiectelor de finanțare pentru Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și au emis un comunicat de presă în care cer demisia sau demiterea directorului Direcției de Relații Internaționale (DRI), Daniel Soare, din cadrul primăriei. Direcția este, însă, în subordinea viceprimarului liberal. Activitatea de coordonare a Direcției Relații Internaționale (DRI) și, implicit, a depunerii proiectelor de finanțare PNRR este în atribuția viceprimarului PNL Daniel Nicodim încă din noiembrie 2020. În schimb, directorul DRI ocupă această funcție de aproximativ două luni, susțin reprezentanți ai administrației publice locale.