Acasa Economic Programul Rabla reloaded: 30.000 de noi prime de casare

Programul Rabla reloaded: 30.000 de noi prime de casare

3 min read
0
0
35

Fondurile alocate la rectificarea bugetara pentru continuarea programului Rabla vor putea fi accesate de luni, a anuntat, sambata, ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu, bugetul de 198 de milioane de lei reprezentand contravaloarea a 30.000 de prime de casare.

Gratiela Gavrilescu a declarat, la o actiune de ecologizare in localitatea Baicoi, judetul Prahova, ca de luni vor fi acordate din nou tichete pentru programul Rabla, care a fost suplimentat la rectificarea bugetara cu 198 de milioane de lei.

„De luni va incepe programul Rabla. Cele 30.000 de prime de casare aprobate prin rectificare vor putea fi accesate de catre romani. Acordam in continuare aceeasi prima de casare de 6.500 de lei, putem sa cumulam aceasta suma de casare, daca cumparam o masina hibrid primim inca 1.700 de lei, iar in cazul masinilor cu emisii de 98 de grame la suta de kilometri bonusul este de o mie de lei”, a spus ministrul Mediului.
Gratiela Gavrilescu a precizat ca programul Rabla Plus continua pentru masinile electrice sau hibrid.
„Asta inseamna si siguranta in circulatie, dar inseamna un lucru extraordinar de important, sa folosim masini care nu polueaza”, a mai spus ea.
Ministrul Mediului a anuntat totodata ca din anul 2019 programul Rabla va continua si ca ministerul de resort isi propune ca pentru anul viitor sa pastreze aceeasi suma, care sa fie echivalenta cu 50.000 de masini noi introduse pe piata.
Guvernul a adoptat, in sedinta de joi, bugetul de venituri si cheltuieli al Fondului pentru Mediu si al Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM) pentru anul 2018, rectificat, astfel ca programul Rabla Clasic va fi suplimentat cu 198 milioane lei, atat pentru persoane fizice, cat si pentru persoane juridice, ceea ce reprezinta un numar de 30.000 de prime de casare noi.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Economic

Lasă un răspuns

Check Also

Până la finalul anului, companiile pot sprijini educaţia copiilor din medii vulnerabile

Până la 31 decembrie, companiile din România pot susţine direct transformarea educaţiei di…