Acasa Social Regulile de predare din grădinițe se schimbă

Regulile de predare din grădinițe se schimbă

6 min read
0
0
25

Din acest an școlar, educatoarele vor aborda programe și proiecte noi în activitatea la clasă. Copiii vor fi învățați să facă proiecte pentru care vor avea timp să lucreze șase luni și apoi să le prezinte în fața unei audiențe. De asemenea, tot cadrele didactice sunt cele care vor avea grijă de îmbunătățirea relației părinte-copil, oferind sprijin familiei pentru a-i descoperi pe cei mici. În plus, la nivel național, pentru grădinițe se va implementa un nou proiect numit „Grădinița face diferența“, care vizează stimularea frecventării învățământului preșcolar în vederea atingerii potențialului individual la maximum.

Noile programe și activități în grădinițe au fost comunicate de Ministerul Educației Naționale printr-o scrisoare metodică transmisă cadrelor didactice și inspectorilor școlari, cu mențiunea că schimbările trebuie urmărite în cazul inspecțiilor la clasă în timpul anului școlar în curs. Prin respectivul document, reprezentanții Ministerului Educației recomandă cadrelor didactice să învețe părinții să-și cunoască mai bine copilul și să facă parte din viața acestuia. De asemenea, se precizează ca educatoarele să permită părintelui să fie alături de copilul său în anumite momente ale programului școlar, atunci când unul sau altul simte nevoia, și totodată să ofere familiilor un model în ceea ce privește relaționarea cu copilul și organizarea timpului. Totodată, în grădinițe trebuie să se organizeze și activități prin care părinții să petreacă timp cu copiii, altele decât serbările. În activitatea directă cu copiii vor fi stabilite reguli pentru fiecare grupă, iar acestea vor fi afișate într-un loc hotărât de comun acord și vor fi făcute cunoscute și părinților ca să poată face uz de ele. Totodată, se va pune accent pe responsabilizarea copilului și deprinderea autonomiei.

Preșcolarii vor fi implicați în proiecte individuale pe anumite teme. Fiecare copil poate alege o temă pentru un proiect, care va avea în centrul atenției, în funcție de vârsta și interesul acestuia, unul dintre următoarele concepte: sărăcie, siguranță rutieră, biodiversitate, fuziunea culturilor, energie durabilă. Pentru realizarea proiectului, copilul va avea la dispoziție șase luni pentru investigare, culegere și analiză de materiale și pentru pregătirea unei prezentări în fața unei audiențe formată din colegi, părinți, profesori sau alte persoane. La sfârșitul celor șase luni, educatoarea va face programarea copiilor care vor să-și prezinte proiectul și le va oferi atât celor care îl prezintă, cât și celorlalți un spațiu de expunere. La rândul său, educatoarea trebuie să deruleze cu copiii proiecte având în atenție cântece și dansuri diverse sau să organizeze expoziții cu documente, ori să poarte discuții pe tema „Viața ca prioritate zero“, despre factori care influențează calitatea vieții, despre factori de protecție a vieții. Totodată, se va avea în vedere aplicarea de strategii astfel încât tot mai mulți copii să ajungă să frecventeze grădinița pentru dezvoltare optimă.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Check Also

Romsilva a cumpărat uniforme de serviciu de peste 1,4 milioane de lei pentru Direcţia Silvică Prahova

Regia Naţională a Pădurilor (Romsilva) a achiziţionat uniforme de serviciu în valoare de 1…