Acasa Opinii SCRISOARE CĂTRE MIHAI

SCRISOARE CĂTRE MIHAI

16 min read
0
0
15

Această scrisoare a fost scrisă de către un pensionar din Vrancea către nepotul său, cu puține săptămâni înainte să moară.

„Dragă Mihai,

I-am spus domnului avocat Codarcea să țină la el această scrisoare până când bunul Dumnezeu s-o gândi să mă ia la Dânsul. Dacă a deschis-o înseamnă că s-a întâmplat, iar eu nu mai sunt printre voi, ci undeva departe, într-un loc din care nu vă mai pot decât privi, iar voi nu puteți face mai mult decât să vă amintiți de mine.

Dar să nu vă pară rău. Ca orice boală și viața își are leacul ei. Am trăit o viață bogată, fără remușcări și fără regrete.

Mi-am îngropat părinții, iar în urmă cu un an mi-am îngropat soția, pe buna ta Florica, iar acum, dupa cum mi-a fost târgul cu Cel de sus a fost rândul meu să mă așez sub piatra veșnică. Îmi tremură mâna de la un timp și de aceea m-am gândit să-ți scriu acum, cât mai pot. Mi-am adus măsuța aia veche din antreu și aici, sub nucul meu bătrân, mai bătrân ca mine, îți iscălesc câteva vorbe să le citești când le-a veni vremea.

De învățat, dragă Mihai, nu am ce să te mai învăț. Tot ce-am știut i-am spus lui tată’tău, iar el ți-a spus ție. Bune sau rele, nu știu. Cât ai acum? Ai 14 ani și cred că ești încă la școală. Poate ar fi trebuit să treci mai des pe aici pe la casa asta atât de goală în care eu și cu bunică’ta, Doamne iart-o, l-am crescut pe tată’tău, pe unchiu’tău și pe tușă’ta. Dar nu mă supăr, nepoate. Tinerii la oraș, iar noi bătrânii la sat, unde ne-am născut și unde ne sunt îngropați toți cei dragi și toate amintirile, frumoase o’ ba. Mai sunt eu și bătrâna mea văcuță, pe care o fugăresc seara prin șanțuri pe la oameni, doar, doar oi mai avea și eu cu cine povesti o poveste. E bătrână și ea. Ca mine și ca nucul.

Dar alta-i treaba, Mihai. Altceva voiam eu să îți scriu, ceva ce tată’tău și mamă’ta nu ți-au spus pentru că nu-i de treaba lor să-ți spună. Eu sunt acela care ar fi trebuit să-ți lase o țară, nepoate. Nu ei. Dar iată-mă, uscat după o viață de muncă, jumătate în mină – jumătate pe câmp, cum nu pot să îți las decât niște pământ și niște oameni. Dar o țară… nu.

S-a dus toată, dragule.

Vei termina școala și, la cum te cunosc eu de isteț, vei face și vreo mare facultate. Iar când te vei trezi cu diploma în mână, ai să vezi și tu că România, așa cum o credeai, nu există. Tinerii noștri, de la tine din oraș, de la mine din sat și-au vândut mintea și istețimea altora care știu să îi plătească, iar nouă nu ne-au mai rămas decât vagabonzii și nemernicii. Aici în Vălenii de Munte, doctorul are deja 67 de ani, dar nu-i găsesc înlocuitor. S-au dus toți, astfel că, atunci când vei fi și tu bătrân, o să înveți să te operezi singur. Inginerii noștri, care în urmă cu 50 de ani ridicau Palatul Poporului, poduri peste toate râurile țării și care săpau tuneluri prin cei mai îndărătnici munți, azi repară trenuri și șosele pentru francezi și germani.

Pământurile noastre, pădurile noastre, munții noștri, sunt toate risipite. Ce nu au luat străinii, am distrus noi. Din falnicii noștri stejari, tot europeanul și-a făcut mobila cu care se fălește pe la vecini. Din stâncile noastre a luat fiecare aur, argint și altele, iar noi românii am rămas cu pietrele și rănile pe care și azi, străbătând la pas Carpații, le mai vezi, adânc săpate în chipurile munților. Urșii noștri, care erau cândva cei mai viteji apărători ai codrului românesc, au căzut răpuși de gloanțele englezilor și noi ar fi trebuit să ne punem stavilă în fața acelor gloanțe. Câmpiile noastre nesfârșite, care cândva străluceau de atâta bogăție, de atâta grâu și orz, sunt toate semnate cu numele străin, iar cartofii aurii sunt urcați în tiruri și olandezii, belgienii și alții mănâncă ceea ce era de drept al tău și al fraților tăi. Grâul, vagoanele, care se strâmbau sub atâta greutate, vagoanele cu grâu iau calea străinătății pe bani de nimic, în timp ce în Transilvania ungurul vinde făina pe care o face din acel grâu. Nici măcar mămăliga pe care o mâncam eu și bună’ta când eram mici, nici măcar mămăliga aia nu ți-am lăsat-o. Era țara ta, nepoate, dar eu și părinții mei am dat-o, bucată cu bucată, brad cu brad, pisc cu pisc.

Conducători de țară, conducători de obște au venit an după an cu aceleași minciuni, cu același promisiuni și ne-au furat puțin câte puțin și, puțin câte puțin, au dat România altora. Azi au semnat pentru un pământ, mâine pentru o mină, poimâine pentru un codru și așa, nepoate, azi ne-au mai rămas niște linii pe hartă și trei culori care cândva se ridicau deasupra unei țări bogate și unite. Azi se ridică doar că le bate vântul, iar sub ele se văd săraci, mizerabili, trădători, mincinoși și tâlhari care și-ar da în cap pentru un metru de pământ. Și când n-a mai fost nimic în țară de vândut, am început să ne vindem pe noi străinilor. Muncitorii noștri, ideile noastre, tinerețea noastră, toate s-au dus, iar când n-a mai rămas din noi nimic de vândut, ne-am vândut unii pe alții.

Am tăcut la vremea noastră. Am tăcut. Și eu și tatăl meu și tatăl tău, iar în timp ce tăceam, alții ne vindeau până și vorbele pentru binele lor. De asta îmi pare rău, Mihai dragă, că nu pot să îți las mai mult. S-au dus toate. Aurul, bogățiile pământului și chiar pământul sunt ale străinilor și ei sunt cei care comandă peste români azi. Casa mea, nucul meu și această văcuță care, poate, va muri înaintea mea. Cam asta-i tot.

N-ai ce le face, nepoate, că au contractele semnate și legi care îi apără. De ei trebuie să te milogești ca să ai voie să-ți lucrezi pământul pentru care au murit ai noștri atâția ani la rând. Și de ei trebuie să te rogi să te lase să-ți tai un colț de pădure să te încălzești când va veni iarna. La ei trebuie să plângi ca să te lase să mai fii român.

Asta-i tot ce voiam să-ți scriu. Măcar acum, mort, să am și eu dreptul să zic. Iartă-mă, nepoate. Ai grijă de tine, Mihai. Ai grijă de tine, de căsuța mea și de nucul acesta din care bunica ta, Doamne iart-o, îți făcea cozonac când erai copil. Astea-s singurele averi care i-au mai rămas țării tale. Niște amintiri și niște nuci.”

Pentru cei din diaspora, dar și pentru românii din țară. Mă adresez românilor adevărați: Acela care folosește o mașină face toate treburile ca o masină; acela care face toate treburile ca o mașină capătă o inimă de mașina; acela care are o inimă de mașină în pieptul lui își pierde nevinovăția lui curată, iar omul care și-a pierdut nevinovăția lui curată nu mai este sigur de impulsurile spiritului său; nesiguranța spiritului nu se poate împăca cu judecata adevarată. Românul adevarat nu se servește de ele.
SAVU TONI ADRIAN
Load More Related Articles
Load More By Redactia
  • VIRGILisME: De ce am zis „PAS” la mărețul referendum

    Nu prea mi-am bătut capul, cu atât mai puțin fundul, despre marele (în costuri) referendum…
  • SĂ SE ȘTIE! (II)

    Continuăm să vă prezentăm documentarea făcută de prof. univ. dr. ION COJA, din care trebui…
  • SĂ SE ȘTIE!

    Foarte adevărat, cu un amendament: ultimul rege din dinastia arpadiană, a decedat la 300 a…
Load More In Opinii

Lasă un răspuns

Check Also

Opt persoane au fost transportate la spital în urma accidentului de pe DN 1B

Opt persoane au fost transportate la spital în urma accidentului produs, duminică, pe DN 1…