Acasa Justiție Sebastian Ghiță a scăpat de cel de-al patrulea mandat de arestare în lipsă, dar decizia nu este definitivă

Sebastian Ghiță a scăpat de cel de-al patrulea mandat de arestare în lipsă, dar decizia nu este definitivă

8 min read
0
0
136

Fostul deputat Sebastian Ghiță a scăpat de cel de-al patrulea mandat de arestare în lipsă. Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au refuzat cererea procurorilor DNA. Decizia nu este definitivă.

Omul de afaceri e acuzat că i-ar fi dat o casă fostului primar din Ploiești, Iulian Bădescu, în schimul finanțării din bani publici a echipei de baschet Asesoft Ploiești.

În anul 2013, Bădescu Iulian a primit de la S.C. ASESOFT INTERNATIONAL SA Ploieşti despre care este de notorietate că este coordonată de către deputatul Ghiţă Sebastian un imobil situat în Cartierul Albert al municipiului Ploieşti cu destinaţia casă de locuit.

Bădescu Iulian a fost cel care a hotărât ca imobilul respectiv să facă obiectul unei promisiuni de vânzare cumpărare încheiat între S.C. BIPRESS SRL Plopeni ca promitent cumpărător şi S.C. ASESOFT INTERNATIONAL SA Ploieşti – proprietar al imobilului.

La puţin timp după ce am semnat în calitate de administrator al S.C. BIPRESS SRL Plopeni promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare pentru imobilul respectiv, Bădescu Iulian mi-a spus că trebuie să încheiem un contract prin care firma Bipress cesiona marca Drumul Vinului către S.C. SUNSMART INTEGRARE IT SRL Ploieşti, societate ale cărei date de identificare mi-au fost transmise pe e-mail, din câte îmi amintesc de Chirilă Sorin – reprezentantul S.C. ASESOFT SA. Preţul cu care marca urma să fie cesionată mi-a fost comunicat de Bădescu Iulian, respectiv 900.000 lei. Pentru a redacta contractul de cesiune am apelat la serviciile unei avocate din Bucureşti specializată în relaţia cu O.S.I.M. care a rămas surprinsă când i-am spus că preţul mărcii era de 900.000 lei în sensul că era foarte mare. Când a fost redactat contractul l-am anunţat pe Sorin Chirilă care mi-a spus să merg la sediul lor, pe strada Mihai Bravu nr. 10, în Ploieşti. Cu acea ocazie l-am cunoscut personal pe Săndulescu Cristian ca reprezentant legal al S.C. SUNSMART INTEGRARE IT SRL Ploieşti şi pe care îl văzusem anterior în cercul de apropiaţi ai lui Ghiţă Sebastian. După semnarea contractului, am emis facturi parţiale pentru marca Drumul Vinului pe care le duceam personal la sediul Asesoft şi le predam angajaţilor de acolo. Sumele de bani încasate în contul S.C. BIPRESS SRL Plopeni le-am redirecţionat, din dispoziţia lui Bădescu Iulian către S.C. ASESOFT SA Ploieşti cu titlu de contravaloare a imobilului din Cartierul Albert în care Bădescu Iulian se mutase cu familia sa.

În urma acestor operaţiuni am perceput că respectivele tranzacţii au fost formale, doar scriptice, în realitate Bădescu Iulian a beneficiat de imobilul din Cartierul Albert cu titlu gratuit”.

Până acum, pe numele fostului parlamentar au fost emise trei mandate de arestare în lipsă. El se află în prezent în Serbia, acolo unde a fost arestat, apoi eliberat contra unei cauţiuni de 200.000 de euro. Sebastian Ghiţă nu are voie să părăsească Belgradul. Autoritățile sârbe au anunțat că i-au reținut pașaportul.

Sebastian Ghiță a fost din nou, ieri, în fața polițiștilor sârbi, o etapă a controlului judiciar impus de judecătorii din Blegrad. Este pentru a doua oară când se întâlneşte cu poliţiştii. Fostul parlamentar a fost eliberat pe cauțiune, dar este obligat să nu părăsească capitala Serbiei. În caz contrar, riscă să fie din nou arestat.

Fostul parlamentar Sebastian Ghiţă stă acum în Belgrad, unde a primit o locuinţă temporară după ce a fost eliberat din arest. Autorităţile sârbe i-au confiscat pașaportul și nu are voie să părăsească Belgradul.

Sebastian Ghiță a fost eliberat pe cauțiune și trebuie să se prezinte  la sediul poliției de două ori pe lună.

În România, Sebastian Ghiță este inculpat în 5 dosare penale de corupție.

A dispărut în luna decembrie a anului trecut și a fost prins, la Belgrad, la mijlocul lunii aprilie. El refuză însă extrădarea din Serbia și a susținut că este persecutat politic.

Totuși, cererea de extrădare formulată de autoritățile române este judecată de Înalta Curte de la Belgrad. Decizia finală va fi luată de Ministerul Justiției din Serbia.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Un bărbat din Boldești Scăeni, ucis în timpul unui conflict legat de o căpiţă de fân

Un bărbat de 47 de ani a decedat după ce a fost lovit de două persoane în timpul unui conf…