Acasa Politică Simona Gherghe – Acces direct spre parlamentare

Simona Gherghe – Acces direct spre parlamentare

3 min read
0
0
99

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat sâmbătă seara că jurnalistele Denise Rifai şi Simona Gherghe ar face o figură frumoasă, dacă ar dori să candideze pe listele PNL, şi că ar vrea ca declaraţia să fie privită ca o invitaţie.

„Aş vrea, de exemplu să lansez chiar provocări pentru că poate şi presa ar privi altfel şi nu ar mai încuraja lupta asta anti-sistem dacă ar fi în interior. (…) Vă spun că un om ca Denise Rifai se poate regăsi pe lista PNL şi ar face o figură foarte frumoasă dacă şi-ar dori să vină alături de noi”, a afirmat Alina Gorghiu la Antena 3, precizând că nu a avut o discuţie cu Denise Rifai în acest sens, însă ar vrea ca jurnalista să considere intervenţia sa ca o invitaţie. Alina Gorghiu a afirmat că a privit dincolo de imaginea vedetei TV pe care o afişează Denise Rifai.

Ea a adăugat că ar vrea să o vadă şi pe Simona Gherghe făcând politică, despre care a spus că ”pe parte socială cred că ar fi unul dintre cei mai buni oameni”.

„V-am dat două exemple de femei care îmi plac, care pot confirma în politică, de femei la care eu mă uit nu ca la vedeta de televiziune, ci mă uit la potenţialul omului politic din spatele vedetei de televiziune. Aş vrea să considere intervenţia mea ca o invitaţie, ca o provocare, de ce nu?”, a susţinut Gorghiu.

Ea a subliniat că în discuţiile pe care le-a avut cu politicienii a constatat că ‘„femeile sunt bune de pus la muncă, dar bărbaţii sunt buni de pus pe liste” şi că „scuza că nu avem doamne să punem pe listă ar trebui să fie inexistentă.”

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Politică

Lasă un răspuns

Check Also

Mandatul directorului general al Conpet a fost prelungit cu patru luni

Consiliul de Administraţie al transportatorului naţional de ţiţei Conpet Ploieşti a decis …