Acasa Social Sindicaliștii din Poliție amenință cu noi acțiuni de protest în 2018

Sindicaliștii din Poliție amenință cu noi acțiuni de protest în 2018

6 min read
0
0
23

Anul 2018 începe cu nemulțumirile polițiștilor cu privire la neplata orelor suplimentare.

În ciuda nenumăratelor proteste, dar și negocieri care au avut loc la București, anul trecut, de la 31 decembrie 2017 a încetat aplicarea majorării pentru permanența la domiciliu, spor acordat doar pentru 6 luni și de care au beneficiat aproximativ 8000 de polițiști.

Sindicaliștii afirmă că nu primesc nici 10% din ce au cerut, așa că sunt în continuare nemulțumiți și anunță mișcări ample de protest, în preajma Zilei Poliției Române, când 10.000 –15.000 de polițiști se vor deplasa la București pentru a-și striga nemulțumirile.

MAI dorește să clarifice câteva aspecte de interes pentru angajați:

  1. Începând cu luna ianuarie salariul minim de bază minim brut este de 1.900 de lei, ceea ce presupune căîn MAI nu va exista un salariu de funcție mai mic de 1.900 de lei. Spre exemplu, pentru cei mai proaspeți angajați din M.A.I. – agenți și subofițeri care au terminat școala în decembrie 2017, salariul de funcție este peste 1.900 de lei iar venitul net ajunge în jur de 2.500-2.600 lei, fără a adăuga eventualele sporuri care ar putea proveni din munca în zilele libere sau de sărbători.
  2. Creșterile salariale generate de majorarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuro-psihică de la 5% la 10% și acordarea indemnizaţiei pentru pază şi supraveghere de 5% vor intra în vigoare din luna februarie 2018 și se vor regăsi în salariile din luna martie 2018.
  3. Venitul salarial net nu va scădea în 2018, ci va crește cu până la 4-5% începând cu luna ianuarie 2018, pentru angajații care își vor desfășura activitatea în aceleași condiții de muncă. Singura excepție o reprezintă cei care în ultimele 7 luni au beneficiat de majorarea pentru permanența la domiciliu.
  4. În conformitate cu prevederile legale, la data de 31 decembrie 2017 a încetat aplicarea majorării pentru permanența la domiciliu, acordat numai pentru câteva luni și numai pentru aproximativ 8.000 de polițiști. Această majorare de 40% se raporta la salariul de funcție, diferit de la polițist la polițist, și la numărul de ore individual aferent prezenţei la domiciliu. Această măsură temporară a fost cunoscută de către instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională şi angajaţii acestora, dar şi de organizaţiile sindicale. Prin creșterea unor sporuri, MAI are ca scop diminuarea efectului eliminării majorării pentru permanența la domiciliu, dar și promovarea și susținerea muncii, apreciind că în aplicarea acestei majorări au existat situații care nu au răspuns acestui scop.
  5. În anul 2018, se va aplica în continuare plata majorării de 75% pentru orele lucrate în weekend-uri sau sărbători legale, menținându-se și toate celelalte drepturi de echipament și hrană.
  6. Inclusiv în anul 2018, veniturile angajaților vor varia, ca și până acum, raportat la volumul și tipul de muncă prestat de angajat. Venitul lunar al angajaților MAI este compus dintr-o componentă fixă (solda de funcţie/salariul de funcţie, solda de grad/salariul gradului profesional deţinut, gradaţiile şi, după caz, solda/salariul de comandă) și una variabilă aferentă drepturilor salariale corespunzătoare condiţiilor de muncă în care se desfăşoară activitatea profesională (muncă de noapte; muncă în repaus săptămânal; condiţii grele de muncă; etc.).
Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Check Also

„Anotimpuri“ Colecția Mira și Victor ADAM

Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“ organizează miercuri, 26 septembrie …