Acasa Cultură Societatea viitorului: ATLANTYKRON, fenomen românesc unic în lume

Societatea viitorului: ATLANTYKRON, fenomen românesc unic în lume

8 min read
0
0
55

Între 28 iulie și 6 august, la Capidava, județul Constanța, va avea loc Academia de Vară pentru Tineret, Știință, Viitorologie și Science Fiction Atlantykron, ediția 28.

Purtând genericul „Insula viitorului”, Atlantykron este singurul eveniment de acest gen din România cu o tradiție de 28 de ani și, potrivit multor invitați speciali din străinătate, un eveniment de profil unic în lume. Inedita Academie, organizată în natură și departe de civilizația urbană, are ca scop accesul la cunoaștere al tinerilor și reunește experți de talie mondială (din care unii au primit premiul Nobel şi predau gratuit cursuri tinerilor interesaţi) și tehnologie de ultimă generație, pe o insulă care are mai puțin de 1 km-2. Aici se desfășoară demonstrații științifice şi cursuri de artă sau de comunicare așa cum în nicio școală nu se predau, participanţii stând pe iarbă, sub cerul liber, sub stele.

(w670)

Invitați speciali

Organizatorii actualei ediții a Academiei Atlantykron sunt Centrul Pentru Studii Complexe și Fundația World Genesis din SUA, în colaborare cu Societatea CYGNUS din Suceava, cu Institutul Național de Cercetare pentru Sport, cu Institutul de Științe Spațiale, cu Asociația pentru Inovație, cu HUP Center pentru Dezvoltarea Performanței, cu SARS Romania (SearchandRescue Service) și cu sprijinul revistei Știință și Tehnică.

Sunt așteptați circa 500 de tineri participanți, lectori, invitați și organizatori din toate zonele țării. Printre invitați, și-au confirmat prezența personalități de marcă din știință, cultură, artă sau sport din România, SUA, Slovacia și Italia. Astfel, sunt așteptați să participe și să susțină cursuri sau prezentări: Alexandru Mironov, scriitor, jurnalist de știință, fondator al Programului Atlantykron; Prof. Dr. Teodor Vasile, doctor în psihologie și în științe medicale alternative; Prof. Dr. Leon Zăgrean,șeful Catedrei de Fiziologie a Universității de Medicină și Farmacie « Carol Davila » din București; Dr. Pierre de Hillerin, președintele Centrului pentru Dezvoltarea Performanței Umane; jurnalistul Val Vîlcu; Lucian Boronea – vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) și director general Accent Travel &Events; maestrul în artă culinară Petrișor Tănase; Dan Farcaș, scriitor, matematician și cercetător al fenomenului OZN; Radu Dop, specialist în « medicină critică », membru fondator al Centrului de Studii pentru Științe de Graniță și al Asociației de Telemedicină și Aplicații Spațiale pentru Sănătate, scriitorul Aurel Cărășel, Maria Sionionescu, profesor asociat la Institutul Spațial și de științe astronautice din cadrul Agenției de Explorare Aerospațială a Japoniei (JAXA), Dr. Eliot Sorel, Co-Președinte al Asociației Internaționale de Psihiatrie, Task Force, Mihaela Muraru-Mândrea, scriitor, președintele Centrului pentru Umanism și Drepturile Omului din România. Invitați virtuali, care vor susține teleconferințe, sunt: Dumitru Dorin Prunariu, astronaut, primul (și singurul) român care a zburat vreodată în spațiul cosmic; cercetătoarea americană Erisa K Stilley (Jet Propulsion Laboratory), RaviPrakash, inginer JPL NASA, responsabil cu misiunea Curiosity de pe Marte, parlamentarul canadian de origine română Corneliu Chișu, Dr. Florin Munteanu, președintele fondator al Centrului pentru Studii Complexe.

Academia Atlantykron va aniversa 30 de ani de existență

„Peste doi ani, Academia Atlantykron va aniversa 30 de ani de existență. Aceasta ne obligă să păstrăm tradiția și să continuăm evenimentul, care a schimbat în bine destinele a mii de oameni. Zece zile pe an, această insulă reunește elite ale României precum și din întreaga lume. Toată echipa de organizare se implică în mod voluntar în coordonarea acestui eveniment, dar satisfacțiile spirituale sunt enorme. Simt că pe această insulă, unde se desfășoară Academia, se prefigurează un model de societate civilă a viitorului. În 1989, debarcam pentru prima dată pe insulă, alături de scriitorul și jurnalistul de știință Alexandru Mironov și de scriitorul și profesorul Aurel Cărășel, însoțiți de mai mulți fani și scriitori de literatură ScienceFiction, și hotăram să organizam, an de an, o tabără de creație SF. Deși eram cu toții iubitori ai anticipației, nici prin gând nu ne trecea că în urma acestei efervescențe, o pot numi chiar „Egregora”, evenimentul se va transforma în Academie de vară și va dăinui încă 28 de ani!”, subliniază Sorin Repanovici, coordonatorul general al Academiei Atlantykron.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Cultură

Lasă un răspuns

Check Also

Testări gratuite a glicemiei în Ploiești

Cu ocazia zilei mondiale a diabetului , Asociaţia Diabeticilor din Prahova va organiza mie…