Acasa Eveniment Spectacol de excepţie la Aniversarea a 50 de ani de la victoria Petrolului în fața englezilor de la Liverpool – FOTOREPORTAJ

Spectacol de excepţie la Aniversarea a 50 de ani de la victoria Petrolului în fața englezilor de la Liverpool – FOTOREPORTAJ

11 min read
0
0
197

Sâmbătă seară, pe stadionul „Ilie Oană“, în prezenţa a circa 5.000 de spectatori, conducerea echipei AS Petrolul 52 Ploieşti (urmaşa fostei echipe Petrolul Ploieşti) a organizat Aniversarea a 50 ani de la victoria echipei Petrolul Ploieşti împotriva campioanei britanice, FC Liverpool. (Petrolul Ploieşti – FC Liverpool 3-1, turul 1, Cupa Campionilor Europeni, 12 octombrie 1966).

p2

Surprizele pregătite de conducerea grupării ploieştene au constat în prezentarea jucătorilor care au făcut parte din echipa care a învins pe Liverpool, apoi a avut loc un meci de old-boys între „Old-Boys“ Petrolul şi o Selecţionată a Văii Prahovei.

Seniorii găzarilor au învins cu scorul de 4-1 și, după acest meci, în acordurile muzicale ale Filarmonicii „Paul Constantinescu “ Ploieşti, petroliștii au fost premiaţi şi au făcut un tur de onoare al stadionului, în aplauzele spectatorilor.

Eroii de acum 50 ani au primit flori, tablouri, tricouri aniversare și eșarfe în culorile clubului.

p8

Un gest frumos a venit și din partea Primăriei Municipiului Ploieşti, cea care a asigurat tot protocolul pentru un asemenea eveniment şi a cedat gratuit stadionul, pentru ziua de sâmbătă.

Cele două echipe de old-boys au fost următoarele:

 Petrolul Ploiești

Ion Catană – Mihai Oancea, Nicolae Constantin, Valeriu Răchită, Paul Gușă – Marian Grama, Cristian Vlad, Marcel Abăluță, Eugen Baștină – Costel Ilie, Ciprian Pura. Au mai intrat pe teren: Mihai Afiliu, Laurențiu Costache, Daniel Zafiris, Petrică Butufei, Ion Cojocaru și Sandu Pitulice.

Seleionata Văii Prahovei

Florin Dogaru – Alin Miloiu, Valeriu Dumitrache, Sorin Țoc, Valentin Marina – Ciprian Stăncescu, Marian Brânză, Cornel Vișan, Dan Dorobeț – Emanoil Savin, Nicolae Ene. Au mai evoluat: Duțu Sebastian, Vasile Nicolae, Florin Dogaru, Cosmin Teodorescu.

O altă surpriză a fost aceea că, înainte de începerea meciului din campionat, Petrolul Ploieşti – CS Cornu, atacantul echipei Petrolul 52 Ploieşti, Decebal Nae, a cerut-o în căsătorie pe Alina Denisa, iubita sa, cererea fiind făcută pe gazon.

cerere-stadioncerere-casatorie

Spectacolul – eveniment s-a încheiat cu victoria noului Petrolul Ploieşti.

AS Petrolul 52 Ploieşti a învins gruparea CS Cornu cu scorul de 3-1, în cadrul etapei a 9-a din Liga A Prahova, astfel completând seara magică de la Ploieşti.

Octavian Dincuță 1Bibi“, a avut onoarea să dea lovitura de începere.

Prima fază a meciului a avut loc în minutul 13, D. Gheorghe fiind la câțiva centimetri de gol, după un corner executat de Claudiu Tudor.

Primul gol a venit în minutul 26, căpitanul „lupilor“, Claudiu Tudor, a transformat lejer penalty-ul acordat la un presupus fault asupra lui Ilie Dumitrescu.

p9

În minutul 35, Gabriel Nae a şutat puţin pe lângă poarta de la 14 metri.

În minutul 39, oaspeţii au adus pentru câteva secunde liniştea în tribunele de pe „Ilie Oana“, Băcioiu a centrat în forță, iar Zamfir a înscris ușor, după o gafă a lui Chiş, reluând în poarta goală.

Scor 2-1 la pauză, după ce, în ultimul minut al primei reprize, Răzvan Catană, a înscris din unghi, după o greșeală monumentală a portarului advers, însă în prima repriză oaspeţii au arătat că nu au venit doar să asiste la sărbătoarea lupilor.

În debutul celui de al doilea mitan, Șovăială, a şutat în forţă de 16 metri, mingea trecând milimetric peste bara transversală.

 În minutul 31, galben-albaştrii au închis tabela, atunci când Ilie Dumitrescu a şutat în forţă, din interiorul careului advers, iar căpitanul oaspeţilor, Pârvan, a deviat mingea în propria poartă.

Scor final 3-1 pentru Petrolul 52 Ploieşti, la fel ca acum 50 de ani cu FC liverpool, o victorie care menţine gruparea lupilor galbeni pe prima poziţie în clasamentul Ligii A Prahova şi care a încheiat seara de sărbătoare dedicată împlinirii a 50 ani de la victoria cu Liverpool.

În etapa viitoare, Petrolul se va deplasa la Petrolul Băicoi, partida fiind programată marți, de la ora 15:00.

Petrolul Ploiești: Chiș – Olaru, Prunescu, Chiriță, Catană – Butufei (88 Ursu), Cl. Tudor (cpt) – Dumitrescu (90+1 Velisar), Vintilă, D. Gheorghe (76 S. Petre) – Nae (63 Jipa). Antrenor: Octavian Grigore.

CS Cornu: Stroescu: Zamfir, Pârvan (cpt), O. Gheorghe, Amăriei – Herea, Prodan (68 Teodorescu), Gavrilă (59 Simion), Jinga (86 Oprea) – Băcioiu – Șovăială (56 Irimescu). Antrenor: Mihai Dinu.

Pentru că spectacolul să fie pe deplin reușit, suporterii petrolişti au pregătit o coregrafie demnă de marile stadioane ale Europei.

În peluza 1- „Peluza Ilie Oană“, a fost afişat fanionul de la meciul din 12 octombrie 1966, acesta fiind înconjurat de cartoane reflectorizante, iar pe gard arborat un imens banner cu „Mândria atâtor generaţii, trofeul la care nici nu visează alţii!”.

p3

În tribuna a II-a fost ridicat un mash, pe care era postată copia fidelă din ziarul „Sportul popular”, din data de 13 octombrie 1966, atunci când scria despre victoria Petrolului împotriva englezilor, pe gard apărând mesajul „Ziua în care am avut Europa la picioare!”.

p1

Coregrafia fiind completată de membrii Peluzei a II-a, aceştia reproducând pe un banner copia fidelă a tabelei de marcaj din 12 octombrie 1966, atunci când pe aceasta apărea scorul de 3-1, bannerul fiind încadrat de steaguri cu chipurile celor 12 jucători din meciul împotriva cormolanilor  şi pe două bannere mesajul „Purtăm cu toţii în suflet o mare victorie/Ce ne aminteşte de Petrolul în perioada sa de glorie!”.

petrolul-peluza

În minutul 66, suporterii de la cele două peluze şi tribuna a II-a au aprins zeci de torţe şi fumigene, colorate în albastru, galben şi roşu şi, pentru aproximativ 5 minute, tot stadionul a fost aproape „inundat “de fum.

Sâmbătă, 15 octombrie 2016, va rămâne cu siguranţă în memoria „lupilor galbeni“, fiind o seară de povestit nepoţilor, atât ca spectacol fotbalistic, dar şi ca un spectacol coregrafic de excepţie, realizat de cei mai „frumoşi“ suporteri din România.

Gabriel Dima

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Check Also

Echinocţiul de toamnă: Toamna astronomică a început duminică, la ora 4.54

Echinocţiul de toamnă, momentul care marchează începutul toamnei astronomice, când noaptea…