Acasa Cultură Spectacolul „Tănase – Fits – Piaf” la Casa de Cultură a Sindicatelor Ploiești

Spectacolul „Tănase – Fits – Piaf” la Casa de Cultură a Sindicatelor Ploiești

5 min read
0
0
37

Muzica Mariei Tănase și cea a lui Edith Piaf va produce din nou emoții putenice joi, 28 februarie, în sala Casei de Cultură a Sindicatelor, unde, de la ora 19.00, Filarmonica „Paul Constantinescu” vă invită la o nouă întâlnire cu Alexandra Fits (voce) și Mariano Castro (pian), în concertul „Tănase – Fits – Piaf”. La pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice se va afla maestrul Cristian Oroșanu.

De când a câștigat Premiul I la „French song night” în Split – Croația, în 2008, Alexandra Fits a devenit o adevărată ambasadoare a cântecului franțuzesc. Numită „Edith Piaf” de către jurnaliști, chiar dacă e în fața pianului sau doar a unui microfon, Alexandra aparține categoriei de artiști care are nevoie constant să-și ofere talentul. Și-a perfecționat talentul multilateral cu profesori precum Daniel Goiți, Stela Drăgulin, Anca Parghel, Marie Atger, Caroline Personne. Între anii 2000-2009 a colaborat cu orchestrele Filarmonicilor din Brașov, Arad, Botoșani, Big Band-ul Radio, și cu artiști celebri precum Anca Parghel, Johhny Răducanu, Pedro Negrescu. În 2011 a început să lucreze cu compozitorul olandez Guido van de Meent, concertând împreună în deschiderea concertului lui Richard Clayderman din Brașov. Ei au lansat primul album în duo, o culegere de 15 cântece franțuzești pentru voce și pian pe muzică și text proprii, „Le passage secret”. Născută în Alba-Iulia, Alexandra Fits este în prezent Profesor Asistent la Facultatea de Muzică a Universității „Transilvania” din Brașov.

Născut la Buenos Aires în 1975, Mariano José Castro începe studiul pianului şi al chitarei la vârsta de 9 ani. În 1993, intră la Conservatorul Muzical Melani din Buenos Aires unde studiază în paralel cele două instrumente. Se perfectionează sub îndrumarea unor nume precum Vera Anosova (Rusia), Rubén Ferrero (Argentina), Norman Simmons (SUA), Nicolás Ledesma (Argentina). În cariera sa de interpret, abordează diferite stiluri muzicale, cântând alături de formaţii de tango, jazz, rock, folclor şi muzică clasică, precum şi ca solist de pian şi chitară. Din anul 2008, face parte din grupul Narcotango, recunoscut la nivel mondial, care realizează o fuziune între tango, jazz şi muzică electronică. Împreună cu Narcotango a fost nominalizat de două ori la Latin Grammy Awards (2009 şi 2010) la categoria „Cel mai bun album de tango”. În cariera sa de compozitor si orchestrator, scrie aranjamente musicale și compune pentru mai mulșți artiști interpreți. De referință este participarea sa ca și compozitor la ultimele două albume ale Trupei Narcotango, unul dintre acestea, “Limanueva” fiind nominalizat la Premiile Latin Grammy în 2010, la categoria „Cel mai bun album de tango”. În 2014, la un an dupa stabilirea sa în Romania, i se cere sa scrie aranjamentele pentru programul turneului “Duelul Viorilor”, cu participarea violonistilor Liviu Prunaru si Gabriel Croitoru. A ales sa scrie o versiune originala a Anotimpurilor de Piazzolla care a avut mare succes la publicul român.

Biletele, în valoare de 50 de lei (adult), 30 lei (pensionari) și 20 lei (elevi/studenți) se găsesc la Casa de bilete a Filarmonicii, la Agenția Teatrală și online, pe www.filarmonicaploiești.ro.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Pentru o corectă informare a cetățenilor din Municipiul Ploiești, ROSAL GRUP face următoarele precizări

COMUNICAT În virtutea dreptului la replică şi a corectei informări a opiniei publice, în l…