Acasa Justiție SRI a publicat protocolul de cooperare cu PÎCCJ şi ÎCCJ

SRI a publicat protocolul de cooperare cu PÎCCJ şi ÎCCJ

3 min read
0
0
27

Serviciul Român de Informaţii a publicat luni protocolul de cooperare cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
„Procedura de declasificare a protocolului de cooperare între SRI şi PÎCCJ, lansată la finalul lunii mai de directorul SRI, Eduard Hellvig, s-a încheiat astăzi (18 iunie – n.r.) cu publicarea documentului”, informează SRI.
Potrivit sursei citate, s-a avut în vedere faptul că protocolul nu mai conţine niciun fel de date sau informaţii care să pună în pericol securitatea naţională a României, aşa cum este definită astăzi de legislaţia în vigoare şi de recentele hotărâri în materie ale Curţii Constituţionale a României.
„Principalul subiect tratat în cadrul protocolului se referea la crearea şi operaţionalizarea cadrului legal şi organizatoric pentru acreditarea de securitate a sistemului informatic comun de gestionare a informaţiilor clasificate vehiculate în procedurile de emitere a mandatelor de securitate naţională”, precizează Serviciul Român de Informaţii.
Semnarea protocolului a fost făcută ca urmare a emiterii unei solicitări cu caracter obligatoriu din partea ORNISS (martie 2006), prin care se impunea celor două instituţii încheierea unui acord reciproc de securitate, precum şi dobândirea, de PÎCCJ, a unui certificat de acreditare de securitate.
„În aplicarea dispoziţiilor ORNISS, în anul 2009 a fost semnat acordul de securitate SRI – PÎCCJ, iar în anul 2012 s-a realizat acreditarea de securitate a sistemului informatic interconectat. În luna martie 2017 a fost prelungită acreditarea până în 2020”, precizează SRI.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Check Also

INVENTARUL DOVEZILOR – 2. A renunțat populația Europei, de bună voie, la secole de democrație?

Pentru cartelul petrolului şi al medicamentelor, UE este o simplă bază operativă de la car…