Acasa Social Stoc de Favipiravir de peste 125.000 de euro la Spitalul Județean de Urgență Ploiești

Stoc de Favipiravir de peste 125.000 de euro la Spitalul Județean de Urgență Ploiești

1 min read
0
0
87

Spitalul Județean de Urgență Ploiești are în derulare o procedură de achiziție în urma căreia va încheia un acord-cadru pentru o perioadă de patru luni pentru achiziția antiviralului Favipiravir, cunoscut drept unul dintre medicamentele utilizate în tratamentul împotriva SARS Cov-2. 

Potrivit SEAP, spitalul din Ploiești va cumpăra, pe toată perioada contractuală, cel puțin 160.000 de comprimate de Favipiravir, valoarea totală estimată a acordului cadru fiind de 626.400 de lei, adică aproximativ 125.000 de euro.
La nivel național, la începutul lunii noiembrie, se aflau în stocul spitalelor din țară 519.839 de tablete reprezentând 10.396 de cutii de Favipiravir. Reprezentanții Ministerului Sănătății au anunțat, pe de altă parte, că, începând cu data de 12 octombrie 2021, a fost aprobată actualizarea protocolului de tratament al pacienților cu Covid 19 prin care a fost facilitată asigurarea medicamentului Favipiravir în ambulatoriu cu prescripție medicală, conform recomandărilor specialiștilor din Comisia de specialitate de boli infecțioase pentru pacienții aflați la debutul bolii.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

La Ploiești, iluminatul public festiv de sărbători va fi aprins marți, 30 noiembrie

Momentul oficial de deschidere a iluminatului public ornamental de sărbători, în municipiu…