Acasa Sport Toto Tamuz revine la FC Petrolul

Toto Tamuz revine la FC Petrolul

3 min read
0
0
36

FC Petrolul anunţă că a ajuns la un acord cu atacantul israelian Toto Tamuz, care se întoarce, astfel, după doi ani şi jumătate, la gruparea ploieşteană.

În vârstă de 30 de ani, Tamuz a semnat un contract valabil până la finele actualului sezon, cu opţiune de prelungire pentru încă o stagiune.

„Poate că pe mulţi i-a surprins această mutare a noastră, dar am ales să-l <recuperăm> pe Toto pentru că este un jucător pe care îl cunoaştem foarte bine. Ştim ce poate, îi ştim valoarea şi, chiar dacă vine după o perioadă de inactivitate, sunt convins că el nu şi-a spus nici pe departe ultimul cuvânt în fotbal. Chiar mizăm pe dorinţa lui de a demonstra asta, cu atât mai mult cu cât, de la primele discuţii pe care le-am avut, Toto a îmbrăţişat fără rezerve posibilitatea de a se întoarce la Petrolul, deşi avea şi alte oportunităţi de a-şi relansa cariera”, a declarat preşedintele clubului ploieştean, Cristi Vlad.

Născut în Nigeria, dar crescut de mic în Israel, Toto Tamuz a evoluat, de-a lungul carierei sale, pentru Hapoel Petah Tikva (2005-2006), Beitar Jerusalem (2006-2010), Hapoel Tel Aviv (2010-2013), Ural Yekaterimburg (2013-2014, Rusia), Petrolul Ploieşti (2014-2016), Hunan Billows (2016-2017, China) şi, ultima dată, Hapoel Tel Aviv (2017), având trecute în CV două titluri de campion, patru Cupe şi un titlu de golgheter, toate obţinute în Israel.

La Petrolul, în perioada petrecută între februarie 2014 şi februarie 2016, atacantul a bifat 62 de meciuri şi 20 de goluri marcate.

Toto Tamuz a început, de miercuri, antrenamentele sub comanda lui Leo Grozavu, şi va urma, pentru început, un program special, pentru a recupera diferenţa de pregătire fizică ce-l separă de noii săi colegi.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Sport

Lasă un răspuns

Check Also

INVENTARUL DOVEZILOR – 2. A renunțat populația Europei, de bună voie, la secole de democrație?

Pentru cartelul petrolului şi al medicamentelor, UE este o simplă bază operativă de la car…