Acasa Eveniment Turistul american care a căzut cu parapanta a decedat

Turistul american care a căzut cu parapanta a decedat

3 min read
0
0
29

Turistul american care a căzut, miercuri dimineaţa, cu parapanta, după ce s-a lansat în zbor de la Crucea Caraiman, este decedat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, trupul acestuia a fost localizat din elicopter, undeva în dreapta Crucii Caraiman, pe stânci, înfăşurat în parapantă.
Echipajele care au ajuns la el au constatat că bărbatul în vârstă de aproximativ 40 de ani de ani este decedat, a precizat sursa citată.
La faţa locului a fost solicitat un elicopter cu troliu pentru ridicarea trupului parapantistului.
Autorităţile au demarat, miercuri după-amiază, căutările cu elicopterul în cazul parapantistului american care a dispărut în Masivul Bucegi, fiind constituite, de asemenea, echipe mixte care au acţionat la sol.

Inițial, la locul în care se afla trupul neînsufleţit au ajuns cu elicopterul doi salvamontişti, care au şi constat faptul că parapantistul este mort, însă elicopterul cu troliu solicitat la faţa locului nu a putu interveni din cauza vremii şi s-a retras.

Conform datelor furnizate de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova, miercuri dimineaţă, în jurul orei 9,00, a fost primit un apel pe numărul de urgenţă 112, în care se sesiza faptul că un turist american a dispărut după ce s-a lansat în zbor cu parapanta de la Crucea Caraiman spre staţiunea Buşteni.
Persoana în cauză făcea parte dintr-un grup format din doi americani şi un neozeelandez, toţi cei trei lansându-se cu parapanta spre Buşteni.
Unul dintre cetăţenii americani s-a lansat ultimul şi, din cauza curenţilor de aer, nu a mai ajuns la destinaţie, dispariţia lui fiind sesizată de însoţitorii săi la 112.
La acţiunea de căutare au participat salvamontişti, jandarmi montani şi o sută de pompieri militari.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Check Also

Opt persoane au fost transportate la spital în urma accidentului de pe DN 1B

Opt persoane au fost transportate la spital în urma accidentului produs, duminică, pe DN 1…