Eveniment Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de la etajul al şaptelea al unui bloc din Ploieşti By Redactia Posted on 18/01/2023 1 min read 0 0 74 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Poliţiştii din cadrul Secţiei nr.3 de Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi despre faptul că un bărbat s-ar fi aruncat de la etajul 7 al unui bloc de pe strada Aleea Iezerului din municipiul Ploieşti. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constat faptul că „cele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 49 de ani, din municipiu, care a fost declarat decedat de personalul medical sosit la faţa locului”, au transmis reprezentanţii IPJ Prahova. Sursa citată precizează că din primele verificări efectuate de poliţişti nu rezultă indicii privind săvârşirea vreunei infracţiuni cu intenţie. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.