Acasa Justiție Victor Ponta suspectat de evaziune fiscală într-un dosar trimis de DNA la Parchetul instanţei supreme

Victor Ponta suspectat de evaziune fiscală într-un dosar trimis de DNA la Parchetul instanţei supreme

7 min read
0
0
62

Direcţia Naţională Anticorupţie a trimis la Parchetul instanţei supreme un dosar care vizează fapte de evaziune fiscală ce ar fi fost comise de Victor Ponta şi de alte persoane, procurorii care vor face cercetările urmând să stabilească dacă fostul premier va fi pus sub acuzare pentru aceste infracţiuni sau dacă dosarul va fi clasat, potrivit news.ro.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Livia Săplăcan, a declarat, vineri, pentru News.ro, că DNA a clasat, în 22 martie 2017, dosarul în care se ceruse, în 2015, Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Victor Ponta pentru conflict de interese. Clasarea a fost dispusă pentru că în Camera Deputaţilor a fost respinsă cererea DNA de avizare a începerii urmăririi penale a lui Ponta pentru conflict de interese.

Prin aceeaşi ordonanţă de clasare, DNA a dispus declinarea dosarului la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, “având în vedere că există indicii privind săvârşirea unor fapte care nu sunt de competenţa DNA”, a precizat Săplăcan.

Potrivit unor surse judiciare, dosarul trimis de procurorii anticorupţie la Parchetul instanţei supreme vizează fapte de evaziune fiscală.

Dosarul de conflict de interese clasat în urmă cu aproape două luni era desprins din cauza “Turceni – Rovinari”, în care sunt judecaţi, din 2015, fostul premier Victor Ponta, fostul senator Dan Şova şi foştii directori ai complexurilor energetice Rovinari şi Turceni, Laurenţiu Dan Ciurel şi Dumitru Cristea.

a1

Ca urmare a solicitărilor transmise de reprezentanții mass media în cursul zilei de 19 august 2015, legate de unele informații vehiculate în spațiul public referitoare la dosarul privind presupuse acte asimilate corupției săvârșite la companiile energetice Turceni și Rovinari, cauză mediatizată prin comunicatele nr. 1028/VIII/3 din 05 iunie 2015 și nr. 1254/VIII/3 din 13 iulie 2015, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Ca urmare a finalizării raportului de expertiză fiscală și contabilă dispusă în cauză, la data de 19 august 2015, inculpatului Ponta Victor –Viorel i s-a înmânat un exemplar al expertizei și i s-a comunicat faptul că s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra unui apartament aflat în proprietatea inculpatului, în vederea recuperării prejudiciului.

Potrivit raportului de expertiză, prejudiciul produs ca urmare a infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului Ponta Victor –Viorel se ridică la suma de 51.321,80 lei.

nei

Acest prejudiciu constă în obligațiile fiscale de la care s-a sustras contribuabilul SCA „Șova și Asociații”, reprezentată de Șova Dan-Coman, cu ajutorul lui Ponta Victor –Viorel, în calitate de reprezentant al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor –Viorel”. Ajutorul a constat în aceea că Ponta Victor Viorel a pus la dispoziția contribuabilului SCA „Șova și Asociații”, înscrisuri falsificate (facturi și rapoarte de activitate), menite să justifice viitoarele plăți pentru prestarea unor activități juridice fictive ale cabinetului de avocatură Ponta Victor-Viorel către SCA „Șova și Asociații”.
În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici un fel de activitate profesională pentru SCA „Șova și Asociații”
Practic, plățile făcute de SCA „Șova și Asociații” către Ponta Victor Viorel, în cuantum de 181.439,98 lei, reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, fapt ce a condus la diminuarea nelegală a bazei de impozitare a contribuabilului SCA „Șova și Asociații” și, în consecință, la plata către stat a unui impozit diminuat cu de 51.321,80 lei, diferență ce reprezintă prejudiciul menționat.
Precizăm că, în respectiva cauză, PONTA VICTOR VIOREL este cercetat pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și spălarea banilor, iar ȘOVA DAN-COMAN este cercetat pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anomalie pe sistematizare la intersecția strazilor Mircea cel Bătrân cu Armași

În urma mai multor sesizări, pe parte de sistematizare, din partea cetățenilor din zona Mi…